(1)Soţul pârât poate să

facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul

termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele

petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după

această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea

dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.

(2)Cererea pârâtului se va face la

aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea

reclamantului.

(3)În cazul în care motivele

divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la

prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află

în apel, cererea pârătului va putea fi făcută direct la instanţa

învestită cu judecarea apelului.

(4)Neintroducerea cererii în

termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea

soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive.

Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere

divorţul pentru motive ivite ulterior.