(1)Dacă executorul

constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să

îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune

faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna

constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor

şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă

socială şi protecţia copilului.

(2)Reprezentantul direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului

va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul,

pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un

program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate

depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă

în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac,

pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a

persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea

copilului rămân aplicabile.

(3)La finalizarea programului de

consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care

îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului.

(4)După primirea raportului

psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit

art. 911.

(5)Dacă şi în cursul

acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului

minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul

unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi,

dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4)-(6) fiind aplicabile în mod

corespunzător.