Art. 9: Dreptul de dispoziţie al părţilor

Art. 8 C.p.c. - Rolul activ al judecătorului; Art. 10 C.p.c. - Dreptul la un proces echitabil; Art. 22 C.p.c. - Rolul activ al judecătorului (completări); Art. 192 C.p.c. - Cuprinsul cererii de chemare în judecată; Art. 406 C.p.c. - Renunțarea la judecată; Art. 407 C.p.c. - Renunțarea la dreptul pretins; Art. 436 C.p.c. - Recunoașterea pretențiilor; Art. 438-441 C.p.c. - Tranzacția judiciară; Art. 450 C.p.c. - Renunțarea la calea de atac; Art. 665 C.p.c. - Renunțarea la executare silită; Art. 950 C.p.c. - Dispoziții generale (privind procedura necontencioasă, unde disponibilitatea e mai restrânsă)

Articolul 9 din Codul de Procedură Civilă consacră principiul fundamental al disponibilității, conform căruia părțile sunt stăpâne pe soarta procesului civil. Acest principiu se manifestă pe mai multe planuri: (1) Inițiativa procesului aparține, de regulă, părții interesate, deși legea prevede și excepții în care anumite entități publice sau de interes public pot sesiza instanța. (2) Obiectul și limitele litigiului sunt determinate de cererile și apărările formulate de părți, judecătorul neputând depăși aceste limite (principiul ne ultra petita partium), cu excepțiile expres prevăzute de lege (ex. chestiuni de ordine publică). (3) Articolul enumeră o serie de acte de dispoziție procesuală prin care părțile își pot gestiona drepturile în cursul procesului: renunțarea la judecată (afectează cererea), renunțarea la dreptul pretins (afectează fondul dreptului subiectiv material), recunoașterea pretențiilor adversarului, încheierea unei tranzacții judiciare, renunțarea la exercitarea căilor de atac sau la executarea silită a hotărârii. Aceste manifestări subliniază autonomia de voință a părților în spațiul procesual, sub condiția respectării limitelor impuse de lege și de ordinea publică.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.