(1)Poate participa la

licitaţie, în calitate de licitator, orice persoană care are

capacitate deplină de exerciţiu, precum şi capacitatea să

dobândească bunul ce se vinde.

(2)Debitorul nu poate licita nici

personal, nici prin persoane interpuse.

(3)Solvabilitatea, capacitatea

şi interpunerea sunt lăsate la aprecierea sumară şi

imediată a executorului judecătoresc, care poate refuza, făcând

menţiune despre aceasta în procesul-verbal de licitaţie.

(4)Mandatarul va trebui să

prezinte o procură specială autentică, care se va păstra la

dosarul executării.

(5)Creditorii urmăritori sau

intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la o

valoare mai mică de 75% din preţul de pornire a primei

licitaţii.