Art. 769: Efectuarea licitaţiei
(1)Vânzarea la licitaţie se va
face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi
bunurile spre vânzare prin 3 strigări succesive.
(2)Preţul de la care începe
licitaţia este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri,
potrivit art. 762 alin. (2).
(3)În raport cu natura sau cu
destinaţia lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe
împreună, ţinându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare
acestea să nu se deprecieze.
(4)În cazul când de la debitor s-au
ridicat şi sume de bani, vânzarea celorlalte bunuri nu se va putea face
decât în măsura în care acele sume nu acoperă creanţa
creditorului urmăritor şi accesoriile acesteia, împreună cu
cheltuielile de executare.
(5)Bunul se adjudecă celui
care, după 3 strigări succesive, făcute la intervale de timp
care să permită opţiuni şi supralicitări, oferă
preţul cel mai mare, iar atunci când există un singur concurent,
acesta a oferit preţul de începere a licitaţiei.
(6)Dacă bunul este grevat de
vreun drept real de folosinţă, dobândit ulterior înscrierii vreunei
ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la
preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie,
diminuat cu valoarea acestor drepturi socotită potrivit art. 758 alin.
(2).
(7)Dacă din cauza
existenţei drepturilor arătate la alin. (6) nu s-a putut obţine
un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise
anterior, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi licitaţia
pentru vânzarea bunului liber de acele drepturi; în acest caz, strigările
vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare,
fără scăderea arătată la alin. (6).
(8)Dacă nu se obţine
preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi
din nou scos la vânzare, caz în care licitaţia va începe de la preţul
de 75% din cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri, iar bunul va
fi vândut celui care va oferi preţul cel mai mare.
(9)
Dacă nu se oferă nici preţul minim prevăzut la
alin. (8), licitaţia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor
îndeplini din nou formalităţile de publicitate prevăzute de art.
762.
La acest termen, care nu poate fi
mai lung de 20 de zile de la data primei licitaţii, licitaţia va
începe de la 50% din preţul iniţial prevăzut în publicaţii
sau anunţuri. Dacă nu se va obţine nici acest preţ,
bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ
oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur
ofertant.
(10)În toate cazurile, la preţ
egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului
urmărit.
(11)Dispoziţiile alin. (8)
şi (9) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii,
degradării, alterării sau deprecierii. În aceste cazuri, vânzarea se
va face la orice preţ şi oricare ar fi numărul concurenţilor,
chiar la primul termen.
(12)Executorul va ţine o
listă cu bunurile vândute şi preţul cu care s-au vândut.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol