(1)Executorul judecătoresc va

întocmi anunţurile de vânzare, pe care le va afişa cu cel puţin

5 zile înainte de ţinerea licitaţiei la locul licitaţiei, la

sediul executorului judecătoresc, al primăriei de la locul

vânzării bunurilor şi al instanţei de executare, precum şi

în alte locuri publice, unde conducătorii acestora au obligaţia

creării condiţiilor necesare afişării publicaţiilor de

vânzare, fără a impune taxe sau contraprestaţii. De asemenea,

executorul judecătoresc va întocmi şi publicaţii de vânzare pe

care le va aduce la cunoştinţa publicului prin unul dintre ziarele

locale sau, în lipsă, dintre cele de circulaţie naţională,

prin ziare, reviste sau alte publicaţii existente ce sunt destinate

comercializării unor bunuri de natura celor scoase la vânzare, precum

şi pe pagini de internet deschise în acelaşi scop.

(2)

Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde:

a)denumirea

şi sediul organului de executare;

b)numărul

dosarului de executare;

c)numele

executorului judecătoresc;

d)numele,

prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul

debitorului şi creditorului;

e)ziua,

ora şi locul licitaţiei;

f)indicarea

şi descrierea sumară a bunurilor ce vor fi vândute la licitaţie

publică, cu arătarea pentru fiecare a preţului de începere a

licitaţiei, care este preţul prevăzut în procesul-verbal de

sechestru sau, după caz, cel stabilit prin expertiză; în cazul

titlurilor de valoare nenegociabile, se va indica şi locul de la care

poate fi procurat, pe cheltuiala solicitantului, caietul de sarcini

prevăzut la art. 757 alin. (4);

g)menţiunea,

dacă va fi cazul, că bunurile se vând grevate de drepturile reale de

folosinţă, dobândite ulterior înscrierii vreunei ipoteci şi

că, în cazul în care creanţele creditorilor urmăritori nu ar fi

acoperite la prima licitaţie, se va proceda, în aceeaşi zi, la o

nouă licitaţie pentru vânzarea bunurilor libere de acele drepturi.

Preţul de la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevăzut

la art. 769 alin. (6) şi (7);

h)somaţia

pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunului să îl

anunţe executorului înainte de data stabilită pentru vânzare, în

termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege;

i)invitaţia

către toţi cei care vor să cumpere bunul să se prezinte la

termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel

termen să prezinte oferte de cumpărare;

j)locul

şi data afişării, în cazul anunţurilor de vânzare;

k)semnătura

şi ştampila executorului judecătoresc, în cazul anunţurilor

de vânzare.

(3)Îndeplinirea acestor

formalităţi se va constata prin procese-verbale încheiate de

executorul judecătoresc.

(4)Cheltuielile de afişare

şi publicare vor fi avansate de către creditorul urmăritor, care

le va prelua din preţul bunurilor urmărite.

(5)În cazul nerespectării

dispoziţiilor prezentului articol, la cererea părţii interesate,

instanţa de executare poate lua împotriva executorului judecătoresc

măsurile prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. h) şi la

art. 189.

(6)Menţiunile de la alin. (2)

lit. a) şi c)-k) sunt prevăzute sub sancţiunea

nulităţii.

(7)Câte un exemplar din

publicaţia de vânzare se va comunica persoanelor prevăzute la art.

761 alin. (1).

(8)În cazul în care se urmăresc bunurile mobile ale

unui minor sau ale unei persoane care beneficiază de consiliere

judiciară ori tutelă specială, dispoziţiile art. 840 alin.

(2) sunt aplicabile.