(1)Cu ocazia aplicării

sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să identifice

şi să evalueze bunurile sechestrate, în afară de cazurile în

care aceasta nu este cu putinţă. Bunurile vor fi evaluate la valoarea

lor de circulaţie, raportată la preţurile medii de

piaţă din localitatea respectivă.

(2)Separat de preţul bunurilor

se va determina şi valoarea drepturilor reale de folosinţă,

potrivit criteriilor arătate la alin. (1), iar dacă aceasta nu este

cu putinţă, se va apela la un expert.

(3)La cererea părţilor

interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare,

executorul judecătoresc va numi un expert care să fixeze preţul

pentru vânzarea bunurilor sechestrate.

(4)Executorul va dispune ca expertul

să fixeze preţul, printr-un raport scris, care va fi predat cu cel

puţin 5 zile înainte de ziua fixată pentru vânzare.

(5)Cererea de expertiză va fi

făcută de părţi, în mod verbal, la data sechestrării

bunurilor, fiind consemnată în procesul-verbal de sechestru, sau în scris,

în termen de 5 zile de la data comunicării procesului-verbal de sechestru,

sub sancţiunea decăderii.

(6)Executorul se va pronunţa de

urgenţă, fără citarea părţilor, asupra cererii de

expertiză, prin încheiere executorie, care va cuprinde stabilirea

onorariului provizoriu ce se cuvine expertului şi termenul în care trebuie

depus raportul conform alin. (4).

(7)Onorariul provizoriu va fi depus

de partea interesată, sub sancţiunea decăderii, în cel mult 5

zile de la comunicarea admiterii cererii de expertiză.

(8)Expertul va cita

părţile. Acestea pot desemna experţi consilieri,

dispoziţiile art. 330 aplicându-se în mod corespunzător.

(9)Dacă expertul nu va depune

raportul în termenul fixat ori dacă din cauza nerespectării

termenului a cauzat amânarea vânzării, la cererea părţii

interesate, instanţa de executare poate lua împotriva acestuia măsurile

prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi la art. 189.