(1)Dacă executarea silită

se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale,

debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de

drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă

instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

(2)În cazul în care executarea silită se face în

temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre

judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare

şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în

titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu

acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui,

inclusiv o acţiune de drept comun.

(3)Nu se poate face o nouă

contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat

la data primei contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate

modifica cererea iniţială adăugând motive noi de

contestaţie dacă, în privinţa acestora din urmă, este

respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.

(4)Creditorii neurmăritori au

dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori,

pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din

urmărirea silită a bunurilor debitorului.

(5)În cazul procedurii

urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a

bunului imobil sau mobil, contestaţia la executare poate fi introdusă

şi de o terţă persoană, însă numai dacă aceasta

pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul

respectiv.