Art. 71: Scoaterea pârâtului din proces
(1)În cazul prevăzut la art.
70, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească,
recunoaşte datoria şi declară că vrea să o execute
faţă de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale
judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la
dispoziţia instanţei suma datorată.
(2)Tot astfel, pârâtul, chemat în
judecată pentru predarea unui bun sau a folosinţei acestuia, va fi
scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al
cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească.
Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanţa
învestită cu judecarea cauzei, dispoziţiile art. 972 şi
următoarele fiind aplicabile.
(3)În aceste cazuri, judecata va
continua numai între reclamant şi terţul chemat în judecată.
Hotărârea se va comunica şi pârâtului, căruia îi este
opozabilă.
SUBSECŢIUNEA 2
2
:II. Chemarea
în garanţie
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol