(1)Dacă debitorul moare înainte

de sesizarea executorului judecătoresc, nicio executare silită nu

poate fi pornită, iar dacă moare după ce aceasta a fost

pornită, ea nu poate fi continuată cât timp moştenirea nu a fost

acceptată de către cei chemaţi la moştenire sau, în

lipsă, cât timp nu a fost numit, în condiţiile legii, un curator al

succesiunii ori, după caz, un curator special pentru executare, în

condiţiile art. 58.

(2)În cazul în care creditorul sau

executorul judecătoresc ia cunoştinţă, în orice mod, de

faptul că debitorul a decedat, acesta este obligat să solicite de

îndată camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie a

avut ultimul domiciliu defunctul să facă menţiune în registrul

special prevăzut de lege despre începerea executării silite şi

să îi elibereze un certificat din care să rezulte dacă

moştenirea debitorului a fost sau nu dezbătută, iar în caz

afirmativ, care sunt persoanele care au calitatea de moştenitori, precum

şi faptul dacă până la acceptarea moştenirii de către

cel puţin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al

sucesiunii.

(3)În cazul în care se constată

că moştenirea nu a fost dezbătută sau, după caz,

acceptată, creditorul sau executorul judecătoresc poate cere camerei

notarilor publici în a cărei circumscripţie a avut ultimul domiciliu

defunctul sau, după caz, notarului public deja sesizat întocmirea

inventarului succesiunii sau desemnarea unei persoane în acest scop.