Art. 653: Recuzarea şi înlocuirea executorului judecătoresc
(1)Executorii
judecătoreşti pot fi recuzaţi numai în cazurile şi în
condiţiile prevăzute la art. 42 şi următoarele.
(2)Cererea de recuzare nu
suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanţa de executare
poate dispune, motivat, suspendarea executării până la
soluţionarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusă
niciunei căi de atac. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o
solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune în cuantum de
1.000 lei. În cazul în care valoarea creanţei prevăzute în titlul
executoriu nu depăşeşte 1.000 lei, cauţiunea va fi de 10%
din valoarea creanţei.
(3)În caz de admitere a cererii de
recuzare, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de
executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.
(4)La cererea creditorului,
instanţa de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea
executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de
către creditor şi continuarea executării silite de către
noul executor judecătoresc. Dispoziţiile art. 654 alin. (2) se
aplică în mod corespunzător.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol