(1)

Instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau,

după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se

află în țară, este competentă judecătoria în a

cărei circumscripție se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă

acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei

circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc

învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se

aplică în mod corespunzător.

*) Prin Decizia nr.

6/2023

Înalta Curte de

Casație admite recursul în interesul legii și, în

consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, în situația în care titlul executoriu

privește un dezmembrământ fără personalitate juridică,

competența teritorială a instanței de executare poate fi

stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice

debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

(2)Schimbarea domiciliului sau

sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea

executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de

executare.

(3)Instanța de executare soluționează

cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la

executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul

executării silite, cu excepția celor date de lege în competența

altor instanțe sau organe.

(4)Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța

de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi

atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.