Art. 621: Refuzul soluţionării litigiului

Art. 542 - Noțiunea și limitele arbitrajului; Art. 547 - Convenția arbitrală; Art. 556 - Arbitrajul instituțional; Art. 616 - Organizațiile sau instituțiile de arbitraj; Art. 622 - Alte cazuri de soluționare a litigiului; Art. 625 - Acțiunea în anulare; Art. 627 - Executarea silită a hotărârii arbitrale

Articolul 621 din Codul de Procedură Civilă reglementează o situație specifică în materia arbitrajului instituțional, și anume refuzul organizației sau instituției prevăzute la art. 616 de a organiza arbitrajul. Semnificația juridică esențială a acestui articol constă în menținerea valabilității convenției arbitrale, principiu fundamental ce subliniază caracterul obligatoriu al acordului părților de a soluționa litigiul pe calea arbitrajului. Chiar dacă instituția inițial aleasă refuză să administreze procedura, convenția arbitrală nu devine caducă sau nulă. În consecință, litigiul nu va putea fi dedus direct spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun decât după epuizarea sau imposibilitatea oricărei alte forme de arbitraj (spre exemplu, arbitrajul ad-hoc, dacă părțile convin, sau arbitrajul prin intermediul unei alte instituții arbitrale, dacă o astfel de posibilitate derivă din convenția lor sau din voința ulterioară). Dispoziția finală a articolului, conform căreia litigiul va fi soluționat potrivit prevederilor 'prezentei cărți', indică faptul că, în lipsa unei alternative arbitrale, competența de soluționare revine instanțelor de judecată statale, conform regulilor generale de procedură civilă, fără ca refuzul instituției să invalideze pactul arbitral în sine.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.