Art. 61: Forme

Art. 32 - Interesul; Art. 33 - Calitatea procesuală; Art. 59 - Chemarea în judecată a altor persoane; Art. 62 - Condiţiile de admisibilitate a intervenţiei principale; Art. 63 - Condiţiile de admisibilitate a intervenţiei accesorii; Art. 64 - Procedura de soluţionare a cererii de intervenţie; Art. 65 - Soluţionarea intervenţiei; Art. 66 - Efectele intervenţiei; Art. 68 - Chemarea în garanţie; Art. 72 - Intervenţia forţată

Articolul 61 din Codul de Procedură Civilă reglementează una dintre cele mai importante instituții ale participării terților în procesul civil: intervenția voluntară. Textul subliniază condiția esențială a interesului, oricine având interes putând interveni într-un proces aflat pe rol între părțile originare. Articolul distinge fundamental între cele două forme de intervenție voluntară: intervenția principală și intervenția accesorie. Intervenția principală este caracterizată prin pretenția intervenientului asupra dreptului dedus judecății (în tot sau în parte) sau a unui drept strâns legat de acesta, situație în care intervenientul dobândește calitatea de parte cu drepturi depline, opunându-se ambelor părți originare. Pe de altă parte, intervenția accesorie presupune că intervenientul nu revendică un drept propriu împotriva părților din proces, ci sprijină doar apărarea uneia dintre acestea, având un interes propriu în victoria părții sprijinite. Această distincție este crucială pentru determinarea poziției procesuale a intervenientului și a efectelor juridice ale admiterii cererii de intervenție. Intervenția voluntară consolidează principiile disponibilității și al dreptului la un proces echitabil, permițând terților afectați de soluția unui litigiu să participe direct la judecată pentru a-și proteja drepturile și interesele.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.