(1)Probele care nu au fost cerute
prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în
cursul arbitrajului, în afară de cazurile prevăzute la art. 254 alin.
(2).
(2)Tribunalul arbitral are
competenţa exclusivă de a decide asupra utilităţii,
pertinenţei şi concludenţei probelor propuse de părţi.
Cu consultarea părţilor, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită
pentru administrarea probelor încuviinţate. După expirarea acestor
termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul
arbitral apreciază că aceasta este esenţială pentru
soluţionarea corectă a litigiului.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 587 din Codul de Procedură Civilă reglementează aspecte esențiale ale fazei probatorii în cadrul procedurii arbitrale, punând accent pe principiile celerității și eficienței. Alineatul (1) instituie un principiu de decădere, stabilind că probele trebuie solicitate imperativ prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare. Excepția de la această regulă este expres prevăzută la Art. 254 alin. (2) C.pr.Civ., care permite invocarea unor probe ulterior, în anumite condiții stricte. Alineatul (2) conferă tribunalului arbitral o competență exclusivă și discreționară în aprecierea admisibilității probelor sub aspectul utilității, pertinenței și concludenței lor. De asemenea, tribunalul arbitral are prerogativa de a fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviințate, cu consultarea părților. Odată expirate aceste termene, administrarea probei devine, în principiu, imposibilă, cu excepția situației în care tribunalul arbitral consideră că respectiva probă este absolut esențială pentru soluționarea corectă a litigiului, reflectând astfel un echilibru între celeritate și aflarea adevărului.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.