Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 519 din Codul de Procedură Civilă reglementează instituția hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, un mecanism esențial de unificare a practicii judiciare în dreptul român. Scopul său principal este de a asigura o interpretare unitară a legii, contribuind la creșterea securității și predictibilității juridice. Spre deosebire de recursul în interesul legii, care intervine pentru a remedia divergențe deja existente în jurisprudență, hotărârea prealabilă vizează soluționarea preventivă a unor chestiuni de drept noi, asupra cărora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior. Competența de a sesiza ÎCCJ aparține completurilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, curților de apel sau tribunalelor, cu condiția ca acestea să soluționeze cauza în ultimă instanță. Decizia de sesizare este una discreționară ('va putea solicita'), dar obligatorie dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, inclusiv cea ca dezlegarea chestiunii de drept să fie determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.