Art. 517: Conţinutul hotărârii şi efectele ei
(1)Asupra cererii, completul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin
decizie.
(1
1
)Cauzele similare aflate pe rolul
instanţelor la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, în care soluţionarea acestora depinde de dezlegarea
problemelor de drept ce fac obiectul recursului în interesul legii, pot fi
suspendate până la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, conform alin. (4).
(2)Decizia se pronunţă
numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor
judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia
părţilor din acele procese.
(3)Decizia se motivează în
termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în
cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este
obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol