(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2)Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4.instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3)Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 503 din Codul de Procedură Civilă reglementează obiectul și motivele contestației în anulare, o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se urmărește desființarea unei hotărâri definitive, afectate de anumite vicii grave de procedură, expres și limitativ prevăzute de lege. Scopul său nu este reanalizarea fondului litigiului, ci corectarea unor erori procedurale esențiale care afectează legalitatea și regularitatea procesului judiciar.
Potrivit alineatului (1), motivul fundamental al contestației în anulare este viciul de procedură legat de citație, respectiv situația în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul la care a avut loc judecata. Acest motiv vizează garantarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, aplicându-se oricărei hotărâri definitive, indiferent de instanța care a pronunțat-o.
Alineatele (2) și (3) introduc motive specifice, aplicabile exclusiv hotărârilor instanțelor de recurs și, prin extindere, hotărârilor instanțelor de apel care nu pot fi atacate cu recurs. Aceste motive se referă la: 1) pronunțarea hotărârii de către o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor de alcătuire a instanței, cu condiția ca excepția să fi fost invocată și omisă de instanță; 2) existența unei erori materiale în dezlegarea dată recursului, eroare care trebuie să fie evidentă și să rezulte din materialul dosarului, fără a implica o reexaminare a fondului; 3) omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate în termen; și 4) omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Aceste motive subliniază rolul de control al legalității exercitat de instanța superioară și necesitatea respectării principiilor de soluționare a tuturor cererilor și apărărilor. Contestația în anulare se distinge de revizuire prin natura viciilor remediate: procedural în cazul contestației, factual în cazul revizuirii.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată