(1)Judecătorii au îndatorirea
să primească şi să soluţioneze orice cerere de
competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.
(2)Niciun judecător nu poate
refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau
incompletă.
(3)În cazul în care o pricină
nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor,
iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale
privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată
în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate
circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele
echităţii.
(4)Este interzis judecătorului
să stabilească dispoziţii general obligatorii prin
hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse
judecăţii.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 5 din Codul de Procedură Civilă statuează principii fundamentale ale organizării și funcționării justiției civile, complementare celor din Codul Civil privind izvoarele dreptului. Primul alineat impune judecătorilor o obligație absolută de a primi și soluționa orice cerere ce intră în competența instanțelor, consacrând astfel principiul dreptului la un proces echitabil. Alineatul (2) interzice expres judecătorului să refuze soluționarea unei cauze sub pretextul absenței, neclarității sau caracterului incomplet al legii (principiul non-liquet). Această interdicție subliniază rolul proactiv al judecătorului în aplicarea dreptului. Alineatul (3) oferă o ierarhie a soluțiilor pe care judecătorul trebuie să le aplice în situațiile de lacună legislativă sau insuficiență a normelor, reconfirmând ordinea stabilită de Art. 1 Cod Civil: legea, uzanțele, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare (analogia legii) și, în ultimă instanță, principiile generale ale dreptului, având în vedere cerințele echității. În fine, alineatul (4) consacră un principiu esențial al sistemului de drept civil român: interzicerea judecătorului de a stabili dispoziții general obligatorii prin hotărârile pronunțate, confirmând că hotărârile judecătorești au efect doar inter partes (între părțile litigante) și nu constituie precedent judiciar cu forță normativă generală, distinct de autoritatea de lucru judecat.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată