(1)Hotărârile date în apel,

cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte

hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

(2)Nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- j

3

),

în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi,

conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei

consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din

aplicarea Legii nr.

77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în

vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt

supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile

în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă

sunt supuse numai apelului.

(3)Recursul urmăreşte să supună

instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a

conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

(4)Recursul se soluţionează de către

instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat

hotărârea atacată.

*) În interpretarea şi

aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 483, competenţa de

soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect

cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca

urmare a pronunţării Deciziei nr.

369

din 30 mai 2017

a Curţii

Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.