(1)O cale de atac poate fi

exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată,

dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele

existente la data declarării acelei căi de atac.

(2)Dacă prin aceeaşi

hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea

este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru

cererea principală.

(3)În cazul în care prin

aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale

sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului,

hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea

dată în apel este supusă recursului.

(4)Dacă hotărârea cu

privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă

nici apelului şi nici recursului, soluţia cu privire la celelalte

cereri este supusă căilor de atac în condiţiile legii.

(5)În cazurile prevăzute la

alin. (2)-(4), termenul de apel sau, după caz, de recurs este cel de drept

comun, chiar dacă prin legi speciale se prevede altfel.