Art. 454: Exonerarea pârâtului de la plată

Art. 1521 C.civ. - Noțiunea de întârziere; Art. 1522 alin. (5) C.civ. - Întârzierea de drept; Art. 1523 C.civ. - Punerea în întârziere; Art. 1524 C.civ. - Efectele punerii în întârziere; Art. 451 C.proc.civ. - Cheltuielile de judecată; Art. 452 C.proc.civ. - Acordarea cheltuielilor de judecată; Art. 453 C.proc.civ. - Cuantumul cheltuielilor de judecată; Art. 455 C.proc.civ. - Limitele răspunderii pentru cheltuieli; Art. 222 C.proc.civ. - Recunoașterea pretențiilor; Art. 223 C.proc.civ. - Renunțarea la judecată sau la drept; Art. 154 C.proc.civ. - Citarea părților; Art. 238 C.proc.civ. - Înfățișarea părților

Articolul 454 din Codul de Procedură Civilă instituie o excepție de la principiul conform căruia partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată, în scopul de a încuraja stingerea amiabilă a litigiilor și de a sancționa lipsa de diligență a reclamantului care inițiază un proces inutil. Regula generală de exonerare a pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată se aplică dacă acesta recunoaște pretențiile reclamantului la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Rațiunea acestei dispoziții este aceea de a nu împovăra pârâtul cu cheltuieli dacă el însuși recunoaște temeinicia cererii, demonstrând astfel că nu el a cauzat procesul. Există însă două excepții clare de la această regulă: pârâtul nu va fi exonerat dacă, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant (prin notificare, somație etc.) sau dacă se afla de drept în întârziere (situații prevăzute de art. 1522 alin. (5) C.civ. și alte dispoziții legale, cum ar fi termenele esențiale sau obligațiile care decurg din fapte ilicite). Decizia nr. 21/2022 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, a clarificat și limitat sfera de aplicare a acestei exonerări, stabilind că pârâtul nu poate beneficia de ea în două categorii de litigii: (1) cele nesusceptibile de punere în întârziere (ex: acțiuni în constatare, acțiuni de carte funciară, acțiuni de răspundere delictuală pură, unde prejudiciul nu decurge dintr-o obligație asumată și cu scadență) și (2) cele în care hotărârea nu se poate pronunța exclusiv pe baza recunoașterii pârâtului (ex: litigii de stare civilă, litigii funciare, divorț, acțiuni reale, unde este necesară administrarea altor probe sau verificarea conformității cu legea, chiar și în cazul recunoașterii).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.