Art. 423: Perimarea instanţei

Art. 416 - Noțiunea perimării (NCPC); Art. 417 - Termenul general al perimării (NCPC); Art. 418 - Întreruperea perimării (NCPC); Art. 419 - Suspendarea perimării (NCPC); Art. 420 - Efectele perimării (NCPC); Art. 421 - Constatarea perimării (NCPC); Art. 422 - Perimarea parțială (NCPC); Art. 424 - Hotărârile judecătorești (NCPC); Art. 180-184 - Termene procedurale (NCPC); Art. 192 - Efectele pasivității părților (NCPC); Art. 248 - Acțiunea (NCPC)

Articolul 423 din Codul de Procedură Civilă reglementează o formă specială și distinctă de perimare, denumită în doctrină „perimarea instanței” sau „perimarea de drept pe termen lung”. Aceasta intervine atunci când o cerere adresată unei instanțe rămâne în nelucrare timp de 10 ani neîntrerupți. Spre deosebire de perimarea generală prevăzută la art. 416 și următoarele, această perimare operează „de drept” (ope legis), iar caracteristica sa esențială este că intervine independent de existența sau inexistența unor motive imputabile părții. Este o sancțiune procedurală extrem de riguroasă, menită să asigure stabilitatea juridică și să elimine din evidențele instanțelor de judecată cererile abandonate pe termen foarte lung. Trimiterea expresă la dispozițiile art. 420 NCPC indică faptul că efectele juridice ale acestei perimări sunt aceleași cu cele ale perimării generale, respectiv stingerea întregii cereri și a tuturor actelor de procedură efectuate, precum și, eventual, a executării silite începute în baza acesteia. Instituția contribuie la fluidizarea activității judiciare și la respectarea principiului celerității procesului civil.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.