Art. 408: Renunţarea în prima instanţă

Art. 406 - Renunțarea la judecată; Art. 407 - Efectele renunțării la judecată; Art. 22 - Rolul judecătorului în aflarea adevărului; Art. 396 - Soluționarea cererii; Art. 430 - Autoritatea de lucru judecat; Art. 451 - Cheltuielile de judecată; Art. 453 - Obligația de plată a cheltuielilor de judecată; Art. 1171 Cod Civil - Noțiunea de înscris autentic; Art. 1172 Cod Civil - Forța probantă a înscrisului autentic

Articolul 408 din Codul de Procedură Civilă reglementează renunțarea la însuși dreptul pretins, o manifestare unilaterală de voință a reclamantului. Aceasta se distinge fundamental de renunțarea la judecată (reglementată de art. 406-407 C.proc.civ.), prin faptul că privește fondul dreptului subiectiv civil dedus judecății, și nu doar continuarea procesului. Reclamantul poate renunța la drept oricând pe parcursul procesului, cu condiția ca dreptul să fie unul de care poate dispune (e.g., drepturi patrimoniale), și nu este necesar acordul pârâtului. Efectul juridic al acestei renunțări este pronunțarea de către instanță a unei hotărâri de respingere a cererii în fond, hotărâre care dobândește putere de lucru judecat nu doar asupra instanței, ci și asupra însuși dreptului, împiedicând o nouă acțiune pentru același drept. Instanța va dispune și asupra cheltuielilor de judecată, de regulă în sarcina reclamantului. În privința formei, renunțarea la drept poate fi făcută verbal în ședință, consemnată în încheierea de ședință, sau printr-un înscris autentic, subliniind caracterul solemn al acestui act procedural cu implicații substanțiale asupra dreptului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.