Art. 407: Efectele renunţării

Art. 399 - Renunțarea la judecată; Art. 400 - Forma renunțării la judecată; Art. 401 - Renunțarea la judecată parțială; Art. 405 - Renunțarea la dreptul pretins; Art. 406 - Efectele renunțării la dreptul pretins; Art. 34 - Pluralitatea de părți; Art. 60 - Intervenția voluntară; Art. 61 - Chemarea în garanție; Art. 68 - Cererea reconvențională

Articolul 407 din Codul de Procedură Civilă reglementează principiul relativității efectelor renunțării la judecată. Potrivit alin. (1), renunțarea la judecată formulată de unul dintre reclamanți nu produce efecte față de ceilalți reclamanți, chiar dacă aceștia se află în coparticipare procesuală. Această dispoziție asigură autonomia procesuală a fiecărui co-reclamant și previne ca actul unilateral al unuia să aducă atingere drepturilor sau poziției procesuale a celorlalți. Alin. (2) extinde acest principiu, stipulând că renunțarea la judecată produce efecte exclusiv față de părțile în privința cărora a fost făcută. Mai mult, norma precizează că cererile incidentale care, prin natura lor, au un caracter de sine stătător (precum cererile de intervenție, chemare în garanție sau cererea reconvențională, dacă îndeplinesc condițiile de autonomie) nu sunt afectate de renunțarea la cererea principală. Această prevedere este esențială pentru protejarea eficienței procesuale și a drepturilor părților implicate în astfel de cereri accesorii, garantând că soluționarea lor nu depinde în mod absolut de soarta cererii inițiale, ci de propria lor autonomie.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.