Art. 350: Mărturisirea extrajudiciară

Art. 249 CPC - Sarcina probei; Art. 255 CPC - Admisibilitatea probelor; Art. 264 CPC - Libera apreciere a probelor; Art. 309 CPC - Forța probantă a înscrisurilor; Art. 311 CPC - Inadmisibilitatea probei cu martori; Art. 349 CPC - Mărturisirea judiciară; Art. 351 CPC - Noțiunea interogatoriului

Articolul 350 din Codul de Procedură Civilă reglementează mărturisirea extrajudiciară, adică acea declarație de recunoaștere a unui fapt litigios făcută de o parte în afara cadrului procesual. Alineatul (1) stabilește că această mărturisire are natura juridică a unui fapt și este supusă liberei aprecieri a judecătorului, în conformitate cu regulile generale de probațiune. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de mărturisirea judiciară (Art. 349 CPC), care are o forță probantă deplină în anumite condiții, mărturisirea extrajudiciară nu constituie o probă deplină și nu obligă instanța, ci doar contribuie la formarea convingerii judecătorului, putând fi coroborată cu alte mijloace de probă. Alineatul (2) introduce o limitare importantă referitoare la mărturisirea extrajudiciară verbală: aceasta nu poate fi invocată ca mijloc de probă în cazurile în care proba cu martori este inadmisibilă. Această restricție vizează situațiile în care legea impune o anumită formă pentru proba unui act juridic (de regulă, forma scrisă - "ad probationem") sau când valoarea obiectului actului juridic depășește un anumit plafon legal. Scopul este de a preveni eludarea regulilor stricte privind admisibilitatea probei cu martori prin recurgerea la o mărturisire verbală făcută în afara instanței, asigurând astfel coerența sistemului probatoriu și protejarea cerințelor legale de formă.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.