(1)Când, pentru lămurirea unor

împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să

cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea

părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit

astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă

să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.

(2)Când este necesar, instanţa

va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de

specialitate.

(3)În domeniile strict specializate,

în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea

oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul

de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti

din domeniul respectiv.

(4)Dispoziţiile referitoare la

expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat,

sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea la plata de

despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute

la alin. (2) şi (3).

(5)La efectuarea expertizei în

condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa

experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de

instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă

prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii,

să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă

este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la

obiectivele expertizei.