Art. 329: Prezumţiile judiciare

Art. 327 - Prezumţiile legale; Art. 328 - Noţiunea (prezumțiilor); Art. 250 - Administrarea probelor; Art. 264 - Aprecierea probelor; Art. 309 - Obiectul și condițiile dovezii cu martori

Articolul 329 din Codul de Procedură Civilă reglementează prezumțiile judiciare, cunoscute și sub denumirea de prezumții simple. Acestea nu sunt stabilite de lege, ci reprezintă deducții pe care judecătorul le face din fapte cunoscute, ajungând astfel la cunoașterea unui fapt necunoscut. Ele sunt lăsate la "luminile și înțelepciunea judecătorului", ceea ce subliniază caracterul lor facultativ și necesitatea unei aprecieri suverane din partea instanței. Pentru a fi valabile, prezumțiile judiciare trebuie să aibă o greutate și o putere suficientă pentru a naște o probabilitate reală a faptului pretins. O condiție esențială de admisibilitate, prevăzută expres de text, este că ele pot fi primite doar în cazurile în care legea permite dovada cu martori, instituind o legătură directă și restrictivă cu regimul juridic al probei testimoniale. Aceste prezumții nu au forța probatorie absolută a prezumțiilor legale și nu obligă instanța, ci doar îi servesc ca instrument în formarea convingerii.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.