(1)Se socoteşte început de

dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi

nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se

opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană,

dacă scrierea face credibil faptul pretins.

(2)Constituie început de dovadă

scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i

se opune, dacă a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent

care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme

celor făcute de acea persoană.

(3)Începutul de dovadă

scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este

completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori

prin prezumţii.

SUBSECŢIUNEA 3

3^2

:II.

Administrarea probei cu martori