(1)Proba cu martori este

admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.

(2)Niciun act juridic nu poate fi

dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250

lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui

profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă

a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale

profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere

probă scrisă.

(3)În cazul în care legea cere forma

scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu

martori.

(4)

De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru

dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de

cazurile în care:

1.partea s-a aflat în

imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris

pentru dovedirea actului juridic;

2.există un început de

dovadă scrisă, potrivit prevederilor art. 310;

3.partea a pierdut înscrisul

doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;

4.părţile convin, fie

şi tacit, să folosească această probă, însă numai

privitor la drepturile de care ele pot să dispună;

5.actul juridic este atacat

pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate

absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;

6.se cere lămurirea

clauzelor actului juridic.

(5)Proba cu martori nu se admite

niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici

despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma

întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru

dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevăzute

la alin. (4).