Art. 30: Cereri în justiţie

Art. 5 - Principiul disponibilităţii; Art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată; Art. 204 - Modificarea cererii; Art. 209 - Cererile accesorii şi adiţionale; Art. 210 - Cererile incidentale; Art. 248 - Obiectul probelor

Articolul 30 din Codul de Procedură Civilă fundamentează inițiativa procedurală, afirmând dreptul oricărei persoane de a sesiza instanța competentă pentru soluționarea unei pretenții sau situații juridice. Acesta stabilește o tipologie esențială a cererilor în justiție: 1. **Cererea principală** este actul inițiator al procesului, prin care se definește obiectul principal al litigiului. Ea poate include și capete de cerere accesorii, a căror soluționare depinde de cea a capătului principal. 2. **Cererile accesorii** sunt intrinsec legate de o cerere principală, soluția lor fiind subordonată deciziei cu privire la aceasta (ex: dobânzi, cheltuieli de judecată). 3. **Cererile adiționale** permit modificarea sau completarea pretențiilor inițiale ale unei părți, contribuind la adaptarea cadrului litigios pe parcursul desfășurării procesului. 4. **Cererile incidentale** sunt formulate în contextul unui proces deja demarat, având ca scop introducerea de noi părți, noi obiecte sau aspecte conexe, și sunt cruciale pentru economia procedurală și gestionarea complexității unui litigiu unitar (ex: cereri de intervenție, chemare în garanție, cereri reconvenționale). Această clasificare este fundamentală pentru înțelegerea dinamicii procesuale, determinarea competenței și gestionarea etapelor procedurale, consolidând principiul disponibilității și garantând accesul la justiție.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.