Art. 292: Depunerea înscrisurilor
(1)Dacă prin lege nu se dispune
altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care
înţelege să se folosească, în copie certificată pentru
conformitate.
(2)Dacă înscrisul este depus în
copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa
originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub
sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.
(3)Dacă partea adversă nu
poate să îşi dea seama de exactitatea copiei faţă cu
originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul
va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul
în păstrarea grefei.
(4)Înscrisurile depuse în original
nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de
grefierul instanţei unde au fost depuse.
(5)Înscrisurile întocmite în
altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei
trebuie însoţite de traduceri legalizate.
(6)Înscrisurile depuse în copie la
dosar nu pot fi retrase de părţi.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol