(1)Copia, chiar legalizată, de

pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate

face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.

(2)Părţile pot să

ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din

urmă putând fi întotdeauna ordonată de instanţă, în

condiţiile prevăzute la art. 292 alin. (2).

(3)Dacă este imposibil să

fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul

înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe

acestea constituie un început de dovadă scrisă.

(4)Copiile de pe copii nu au nicio

putere doveditoare.

(5)Extrasele sau copiile

parţiale fac dovada ca şi copiile integrale sau copiile asimilate

acestora, însă numai pentru partea din înscrisul original pe care o

reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil să

fie prezentat, instanţa are dreptul să aprecieze, în limitele

prevăzute la alin. (3) şi (4), în ce măsură partea din

original, reprodusă în extras, poate fi socotită ca având putere

doveditoare, independent de părţile din original care nu au fost

reproduse.