Art. 284: Puterea doveditoare

Art. 249 C.proc.civ. - Sarcina probei; Art. 250 C.proc.civ. - Obiectul probei; Art. 265 C.proc.civ. - Noțiunea de înscris; Art. 282 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisului autentic; Art. 283 C.proc.civ. - Înscrisul sub semnătură privată; Art. 285 C.proc.civ. - Forța doveditoare a copiei; Art. 309 C.proc.civ. - Mijloacele de probă; Art. 272 C.civ. - Forța probantă a înscrisului; Art. 273 C.civ. - Înscrisul electronic

Articolul 284 din Codul de Procedură Civilă reglementează puterea doveditoare a documentelor realizate pe suport informatic, adaptând normele probatorii la realitatea digitală. Alineatul (1) stabilește o prezumție relativă (iuris tantum) de deplină dovadă pentru documentele informatice care reproduc datele unui act, conferindu-le, în principiu, aceeași forță probantă ca înscrisurilor clasice, până la proba contrară. Această prevedere reflectă tendința modernă de a acorda eficiență probatorie înscrisurilor digitale, subliniind încrederea legiuitorului în acuratețea și fiabilitatea acestora, cu posibilitatea de a fi combătute prin orice mijloc de probă. Alineatul (2) introduce o nuanță esențială, diferențiind valoarea probatorie în funcție de integritatea documentului. Astfel, în situațiile în care suportul sau tehnologia utilizată nu garantează integritatea documentului informatic – aspect ce poate fi verificat prin expertize tehnice – forța probantă a acestuia este diminuată. Un astfel de document poate servi doar ca mijloc material de probă (element faptic care contribuie la formarea convingerii instanței) sau, după caz, ca început de dovadă scrisă, necesitând, în ambele cazuri, coroborarea cu alte mijloace de probă pentru a-și atinge eficacitatea deplină. Dispoziția subliniază importanța securității și autenticității informațiilor în mediul electronic pentru validitatea lor probatorie.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.