Art. 274: Pluralitatea de exemplare

Art. 249 C.proc.civ. - Sarcina probei; Art. 250 C.proc.civ. - Obiectul probei; Art. 266 C.proc.civ. - Definiția înscrisului sub semnătură privată; Art. 270 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisului sub semnătură privată; Art. 275 C.proc.civ. - Excepții de la regula pluralității exemplarelor; Art. 282 C.proc.civ. - Data înscrisurilor sub semnătură privată; Art. 283 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisului recunoscut; Art. 1171 Cod Civil - Contractul sinalagmatic și unilateral; Art. 1270 Cod Civil - Forța obligatorie a contractului

Articolul 274 din Codul de Procedură Civilă reglementează una dintre cele mai importante formalități 'ad probationem' pentru înscrisurile sub semnătură privată ce constată contracte sinalagmatice: **regula pluralității de exemplare originale**, cunoscută și sub denumirea de 'regula dublului original'. Această regulă impune ca un astfel de înscris să fie redactat în atâtea exemplare originale câți participanți cu interese juridice distincte sau contrare există. Scopul său principal este de a asigura fiecărei părți un titlu probatoriu egal, prevenind alterarea sau sustragerea documentului de către o parte, garantând astfel o echitate procedurală în cazul unui litigiu. Pe lângă această formalitate, articolul impune și **mențiunea numărului de originale** pe fiecare exemplar. Lipsa acestei mențiuni este sancționată prin lipsirea înscrisului de putere doveditoare *doar* pentru partea care nu și-a executat obligația. Astfel, partea care a executat, chiar și în lipsa mențiunii, poate invoca înscrisul, protejând buna-credință și evitând un abuz de drept. Articolul 274 introduce și două excepții semnificative de la regula pluralității: 1. Dacă mai multe persoane au **același interes**, un singur exemplar este suficient pentru ele colectiv. 2. Când părțile, de comun acord, decid să **depună un singur original la un terț** (precum un avocat, notar sau o instituție), regula pluralității nu se mai aplică. Această dispoziție reflectă încrederea părților în imparțialitatea terțului și securizarea documentului. Nerespectarea acestor formalități nu atrage nulitatea absolută a actului juridic în sine (contractului), ci privește doar **forța probantă** a înscrisului. Cu alte cuvinte, înscrisul nu va mai putea servi ca probă deplină a existenței și conținutului obligațiilor, dar contractul în sine rămâne valabil și poate fi dovedit prin alte mijloace de probă admise de lege (de exemplu, mărturie, prezumții, început de dovadă scrisă coroborat cu alte probe), dacă acestea sunt permise pentru actul respectiv.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.