Art. 273: Putere doveditoare

Art. 266 CPC - Noțiunea de probă; Art. 268 CPC - Noțiunea de înscris; Art. 270 CPC - Data înscrisurilor sub semnătură privată; Art. 271 CPC - Semnătura electronică; Art. 272 CPC - Proba contra înscrisului; Art. 274 CPC - Forța probantă a înscrisului sub semnătură privată față de terți; Art. 280 CPC - Forța probantă a înscrisului autentic; Art. 309 CPC - Proba cu înscrisuri; Art. 310 CPC - Început de dovadă scrisă; Art. 311 CPC - Proba cu martori împotriva înscrisurilor; Art. 351 CPC - Recunoașterea; Art. 1171 Cod Civil - Forța probantă a înscrisului sub semnătură privată; Art. 1172 Cod Civil - Înscrisul sub semnătură privată, socotit ca recunoscut; Art. 1173 Cod Civil - Mențiunile fără legătură directă

Articolul 273 din Codul de Procedură Civilă reglementează forța probantă a înscrisului sub semnătură privată în raporturile dintre părțile semnatare. Conform alin. (1), odată ce înscrisul este recunoscut de partea căreia îi este opus (expres sau tacit) sau este considerat recunoscut de lege, acesta face dovadă deplină până la proba contrară (prezumție relativă sau *juris tantum*). Aceasta înseamnă că sarcina de a răsturna prezumția de veridicitate și autenticitate a înscrisului revine părții care o contestă. Alin. (2) introduce o distincție esențială privind mențiunile din înscris: cele care sunt în directă legătură cu raportul juridic dintre părți beneficiază de aceeași putere doveditoare relativă, în timp ce mențiunile străine de obiectul principal al raportului juridic pot servi doar ca 'început de dovadă scrisă'. Acesta din urmă nu constituie o probă deplină în sine, ci un indiciu scris care, coroborat cu alte mijloace de probă (ex: martori, prezumții), poate contribui la dovedirea faptului juridic.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.