(1)Înscrisul autentic face

deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la

declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de

către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.

(2)Declaraţiile

părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la

proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de

oricare alte persoane.

(3)Dispoziţiile alin. (2) sunt

aplicabile şi în cazul menţiunilor din înscris care sunt în

directă legătură cu raportul juridic al părţilor,

fără a constitui obiectul principal al actului. Celelalte menţiuni

constituie, între părţi, un început de dovadă scrisă.