Art. 269: Noţiune

Art. 270 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisului autentic; Art. 271 C.proc.civ. - Tăgada de înscris autentic; Art. 280 C.proc.civ. - Înscrisul sub semnătură privată; Art. 308 C.proc.civ. - Proba cu înscrisuri; Art. 1171 Noul Cod Civil - Noțiunea înscrisului autentic; Art. 1173 Noul Cod Civil - Forța probantă a înscrisului autentic; Art. 1174 Noul Cod Civil - Nevalabilitatea înscrisului autentic; Art. 1175 Noul Cod Civil - Conversiunea înscrisului autentic; Art. 1176 Noul Cod Civil - Înscrisul sub semnătură privată; Art. 249 C.proc.civ. - Sarcina probei; Art. 250 C.proc.civ. - Obiectul probei

Articolul 269 din Codul de Procedură Civilă definește înscrisul autentic, subliniind rolul fundamental al autorității publice în crearea acestuia. Elementele esențiale care conferă caracterul autentic unui înscris sunt: întocmirea sau primirea și autentificarea sa de către o autoritate publică, notar public sau altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, respectarea formei și condițiilor stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului vizează validarea identității părților, confirmarea consimțământului acestora cu privire la conținut, prezența semnăturilor și certificarea datei. Textul extinde noțiunea de înscris autentic la orice alt document emis de o autoritate publică, căruia legea îi atribuie în mod expres acest caracter. Această definiție este crucială pentru determinarea forței probante a înscrisurilor în procesul civil, conferind înscrisului autentic o prezumție de legalitate și veridicitate superioară în raport cu alte categorii de probe.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.