Art. 264: Aprecierea probelor

Art. 6 C.proc.civ. - Rolul activ al judecătorului; Art. 249 C.proc.civ. - Sarcina probei; Art. 254 C.proc.civ. - Admisibilitatea și concludența probelor; Art. 258 C.proc.civ. - Administrarea probelor; Art. 265 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisurilor autentice; Art. 266 C.proc.civ. - Forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată; Art. 309 C.proc.civ. - Proba cu mărturii; Art. 330 C.proc.civ. - Expertiza; Art. 358 C.proc.civ. - Prezumțiile legale; Art. 367 C.proc.civ. - Mărturisirea judiciară

Articolul 264 din Codul de Procedură Civilă reglementează un principiu fundamental al dreptului procesual civil: principiul liberei aprecieri a probelor (sau al intimei convingeri a judecătorului). Conform acestuia, instanța are latitudinea de a evalua critic și sistematic toate probele administrate în cauză, atât individual, cât și în ansamblul lor, pentru a-și forma propria convingere cu privire la existența sau inexistența faptelor deduse judecății. Această libertate de apreciere este totuși limitată de cazurile în care legea însăși stabilește o anumită putere doveditoare pentru anumite mijloace de probă (de exemplu, înscrisurile autentice). Prin urmare, judecătorul nu este legat de un sistem de probe legale sau tarifare, ci are sarcina de a cântări credibilitatea și concludența fiecărei probe, fără a fi însă arbitrar, ci bazându-se pe o analiză logică și pe experiența generală de viață, respectând, desigur, regulile de drept.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.