(1)Administrarea probelor se va face

în ordinea stabilită de instanţă.

(2)Probele se vor administra, când

este posibil, chiar în şedinţa în care au fost încuviinţate.

Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luându-se

totodată măsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea

expertizelor, aducerea înscrisurilor şi a oricăror alte mijloace de

probă.

(3)Probele vor fi administrate

înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea nu prevede

altfel.

(4)Dovada şi dovada

contrară vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeaşi

şedinţă.

(5)Dacă s-a dispus o cercetare

la faţa locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de

administrarea celorlalte probe.

(6)Când proba cu martori a fost

încuviinţată în condiţiile prevăzute la art. 254 alin. (2),

dovada contrară va fi cerută, sub sancţiunea decăderii, în

aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile

sunt de faţă.

(7)Partea care a lipsit la

încuviinţarea dovezii este obligată să ceară proba

contrară la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare,

la primul termen când se înfăţişează.