Art. 257: Renunţarea la probă

Art. 22 - Rolul activ al judecătorului (Codul de Procedură Civilă); Art. 254 - Obiectul și sarcina probei (Codul de Procedură Civilă); Art. 255 - Admisibilitatea probelor (Codul de Procedură Civilă); Art. 260 - Propunerea și încuviințarea probelor (Codul de Procedură Civilă); Art. 358 - Renunțarea la judecată (Codul de Procedură Civilă); Art. 397 - Administrarea probelor (Codul de Procedură Civilă)

Articolul 257 din Codul de Procedură Civilă reglementează instituția renunțării la probă, reflectând o intersecție între principiile disponibilității și cel al rolului activ al judecătorului. Alineatul (1) consacră dreptul părții de a renunța la administrarea unei probe pe care a propus-o, subliniind în același timp posibilitatea celeilalte părți de a-și însuși proba respectivă. Această din urmă facilitate asigură eficiența procesului și previne irosirea resurselor judiciare, permitând valorificarea unei probe deja încuviințate și, eventual, parțial administrate. Alineatul (2) introduce o nuanță esențială, conferind instanței dreptul de a dispune, din oficiu, administrarea probei la care s-a renunțat. Această prerogativă este o manifestare a rolului activ al judecătorului și a principiului aflării adevărului material, permițând instanței să depășească voința părților atunci când consideră că proba este esențială pentru soluționarea cauzei și pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Exercitarea acestui drept este discreționară și trebuie să se realizeze în limitele legii și cu respectarea dreptului la apărare al părților.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.