Art. 256: Convenţii asupra probelor

Art. 249 - Sarcina probei (Codul de Procedură Civilă); Art. 250 - Obiectul probei (Codul de Procedură Civilă); Art. 251 - Proba faptelor juridice (Codul de Procedură Civilă); Art. 252 - Proba actelor juridice (Codul de Procedură Civilă); Art. 258 - Libertatea probelor (Codul de Procedură Civilă); Art. 270 - Renunțarea la probe (Codul de Procedură Civilă); Art. 11 - Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri (Codul Civil); Art. 14 - Buna-credinţă (Codul Civil)

Articolul 256 din Codul de Procedură Civilă reglementează principiul autonomiei de voință a părților în materia probelor, permițând încheierea unor convenții asupra admisibilității, obiectului sau sarcinii probelor. Aceste convenții, denumite și pacte probatorii, sunt, în principiu, valabile, manifestând flexibilitatea procedurală și libertatea contractuală a părților în gestionarea litigiilor. Totuși, validitatea lor este strict condiționată și limitată de respectarea unor imperative juridice fundamentale. Convențiile probatorii sunt nule sau ineficiente dacă privesc drepturi de care părțile nu pot dispune liber (drepturi indisponibile), dacă au ca efect imposibilitatea sau dificultatea excesivă a dovedirii actelor sau faptelor juridice esențiale soluționării cauzei, sau dacă, în mod general, contravin ordinii publice ori bunelor moravuri. Aceste limitări protejează dreptul la un proces echitabil, buna administrare a justiției și valorile fundamentale ale societății, împiedicând ca acordurile private să eludeze norme imperative de drept sau să ducă la rezultate inechitabile.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.