Art. 251: Lipsa îndatoririi de a proba

Art. 249 C. proc. civ. - Sarcina probei; Art. 250 C. proc. civ. - Proba faptului contrar; Art. 254 C. proc. civ. - Fapte care nu necesită probă; Art. 22 C. proc. civ. - Rolul activ al judecătorului

Articolul 251 din Codul de Procedură Civilă statuează un principiu esențial al dreptului probatoriu, care constituie o excepție de la regula generală a sarcinii probei. Acesta prevede că părțile nu sunt ținute să facă dovada faptelor pe care instanța este obligată să le cunoască din oficiu. Acest principiu se fundamentează pe două categorii principale de fapte: pe de o parte, normele de drept (conform adagiului 'iura novit curia', instanța cunoaște legea), ceea ce înseamnă că aplicarea și interpretarea legii intră în atribuțiile instanței, fără a fi necesară proba acesteia de către părți. Pe de altă parte, se referă la faptele notorii (notorietas facti), adică acele fapte care sunt cunoscute de către un public larg, nefiind nevoie de administrarea unor mijloace de probă pentru a le stabili existența. De asemenea, pot fi incluse și faptele pe care instanța le-a constatat în mod oficial pe parcursul unui proces sau în urma unor acte publice. Acest text subliniază rolul activ al judecătorului în procesul civil și raționalizarea administrării probelor, eliminând necesitatea dovedirii a ceea ce este deja cert sau obligatoriu de cunoscut pentru organul de jurisdicție.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.