Art. 249: Sarcina probei

Art. 250 C.pr.civ. - Obiectul probei; Art. 251 C.pr.civ. - Regimul juridic al probelor; Art. 252 C.pr.civ. - Probele admise; Art. 253 C.pr.civ. - Admisibilitatea probelor; Art. 254 C.pr.civ. - Administrarea probelor; Art. 279 C.pr.civ. - Prezumțiile; Art. 280 C.pr.civ. - Forța probantă a înscrisurilor autentice; Art. 281 C.pr.civ. - Forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată; Art. 358 C.pr.civ. - Rolul activ al judecătorului; Art. 2512 Cod civil - Proba şi prezumţiile

Articolul 249 din Codul de Procedură Civilă consacră principiul fundamental al sarcinii probei (onus probandi), statuând că cel ce face o afirmație în proces trebuie să o dovedească. Acest principiu este esențial pentru funcționarea justiției și impune fiecărei părți obligația de a-și susține cu probe pretențiile și apărările. Reclamantul trebuie să dovedească faptele ce stau la baza dreptului pretins, în timp ce pârâtul trebuie să dovedească faptele ce sting, modifică sau paralizează acest drept. Excepțiile de la acest principiu sunt strict reglementate de lege și includ, în principal, prezumțiile legale (care pot fi absolute - 'juris et de jure' sau relative - 'juris tantum'), dispozițiile legale exprese care inversează sarcina probei, sau convențiile părților, în limitele legale. Doctrina subliniază caracterul static al sarcinii probei, care nu se modifică pe parcursul procesului, spre deosebire de obligația de producere a probelor, care poate fi influențată de activitatea procesuală a părților și de rolul activ al judecătorului. Lipsa probei duce la respingerea pretenției sau apărării, conform dictonului 'actori incumbit probatio, reo excipiens'.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.