(1)Instanța se va pronunța

mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra

celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de

probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

(2)În cazul în care s-au invocat

simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de

soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

(3)Dacă instanța nu se

poate pronunța de îndată asupra excepției invocate, va amâna

judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării

excepției.

(4)Excepțiile vor putea fi

unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă

pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi

ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după

caz, pentru soluționarea fondului.

(5)Încheierea prin care s-a respins

excepția, precum și cea prin care, după admiterea

excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi

atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

SUBSECȚIUNEA

3:Probele

SUBSECȚIUNEA 3

1

:§1.

Dispoziții generale