Art. 246: Excepţii absolute şi relative

Art. 247 NCPC - Regimul juridic al excepțiilor; Art. 248 NCPC - Efectele admiterii excepțiilor; Art. 249 NCPC - Dispoziții comune excepțiilor; Art. 56 NCPC - Capacitatea procesuală; Art. 32 NCPC - Calitatea procesuală; Art. 131 NCPC - Excepția de necompetență; Art. 430 NCPC - Autoritatea de lucru judecat; Art. 1247 Codul Civil - Nulitatea absolută; Art. 1248 Codul Civil - Nulitatea relativă

Articolul 246 din Codul de Procedură Civilă fundamentează clasificarea excepțiilor procesuale în absolute și relative, distincție esențială pentru regimul lor juridic. Criteriul de diferențiere îl reprezintă natura normei legale încălcate: excepțiile absolute protejează norme de ordine publică, vizând principii fundamentale ale organizării judiciare sau ale desfășurării procesului (ex: necompetența materială sau teritorială exclusivă, lipsa capacității de exercițiu). Acestea pot fi invocate de oricine are interes, în orice stare a procesului, și chiar din oficiu de către instanță. În contrast, excepțiile relative apără interesele particulare ale părților, vizând norme dispozitive (ex: necompetența teritorială de drept comun, lipsa dovezii calității de reprezentant). Ele pot fi invocate doar de partea interesată, într-un anumit termen procedural (de regulă, la primul termen la care partea este prezentă), și sunt susceptibile de a fi acoperite prin voința părții sau prin neinvocarea în termen. Această distincție are implicații majore asupra admisibilității, momentului invocării, posibilității de confirmare și efectelor juridice ale admiterii excepției, aspecte detaliate de Art. 247 și următoarele din NCPC.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.