(1)Pentru cercetarea procesului,

judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta.

Dispoziţiile art. 229 sunt aplicabile.

(2)Dacă există motive

temeinice, se pot acorda şi termene mai îndelungate decât cele

prevăzute la alin. (1).

(3)Judecătorii vor dispune

verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse

pentru fiecare termen. Când este cazul, instanţa va ordona luarea

măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri,

instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor

să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă

electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură,

după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori

înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea

primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă

părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în

acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic,

grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de

încunoştinţare şi obiectul acesteia.

(4)Judecătorul poate stabili

pentru părţi, precum şi pentru alţi participanţi în

proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri,

relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit

art. 355, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor,

precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei.

(5)Când este necesar pentru

îndeplinirea îndatoririlor prevăzute la alin. (4), părţile,

experţii, traducătorii, interpreţii, martorii şi orice

alţi participanţi în proces pot fi încunoştinţaţi potrivit

alin. (3).