Art. 221: Amânarea judecăţii prin învoiala părţilor

Art. 215 - Amânarea judecăţii din oficiu sau la cerere; Art. 216 - Cauze de amânare; Art. 222 - Amânarea judecăţii pentru lipsa de apărare; Art. 238 - Rolul activ al judecătorului; Art. 411 - Suspendarea de drept; Art. 412 - Suspendarea voluntară; Art. 413 - Suspendarea facultativă; Art. 415 - Repunerea pe rol; Art. 416 - Perimarea; OUG 80/2013 - Taxe judiciare de timbru (referință legală externă Codului)

Articolul 221 din Codul de Procedură Civilă reglementează o modalitate specifică de amânare a judecăţii, respectiv cea convenită de părţi, introducând o limitare semnificativă a autonomiei acestora în gestionarea ritmului procesual. Prin prevederea conform căreia o astfel de amânare poate fi încuviinţată o singură dată în cursul procesului, legiuitorul urmărește să prevină tergiversarea nejustificată a judecăţii prin acordul tacit sau expres al părţilor, asigurând respectarea principiului celerităţii. Consecința nerespectării diligenței procesuale după unica amânare prin învoială este suspendarea judecăţii, o sancţiune procedurală care impune repunerea cauzei pe rol doar după achitarea taxelor de timbru. Această dispoziţie descurajează pasivitatea părţilor şi le responsabilizează pentru continuarea procesului. Alin. (3) subliniază rolul activ al instanţei, obligând-o să cerceteze veridicitatea motivului invocat pentru o amânare, în special dacă acesta nu disimulează o învoială tacită între părţi în scopul amânării. Astfel, judecătorul trebuie să identifice şi să contracareze încercările de eludare a limitării impuse de alin. (1), intervenind inclusiv atunci când o cerere de amânare, aparent justificată de un motiv, este de fapt o strategie de întârziere reciproc acceptată. Aceasta reflectă echilibrul dintre principiul disponibilităţii părţilor şi rolul oficial al instanţei în buna administrare a justiţiei.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.