Art. 19: Continuitatea

Art. 41 - Incompatibilitatea - cazuri generale; Art. 42 - Incompatibilitatea - cazuri speciale; Art. 43 - Limitele incompatibilității; Art. 44 - Abținerea - obligația de a se abține; Art. 51 - Recuzarea - motive de recuzare; Art. 52 - Cererea de recuzare; Art. 53 - Soluționarea recuzării; Art. 67 - Formarea și compunerea completului de judecată; Art. 238 - Principiul nemijlocirii în administrarea probelor

Articolul 19 din Codul de Procedură Civilă consacră principiul fundamental al continuității judecătorului, o garanție esențială a dreptului la un proces echitabil. Acesta stipulează că judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze nu poate fi înlocuit pe parcursul procesului, asigurând astfel stabilitatea completului de judecată. Rațiunea acestui principiu rezidă în necesitatea de a garanta imparțialitatea actului de justiție, de a permite judecătorului o cunoaștere aprofundată și directă a tuturor elementelor cauzei (principiul nemijlocirii în administrarea probelor) și de a contribui la o soluționare eficientă și justă a litigiului. Cu toate acestea, principiul continuității nu este absolut. Articolul 19 prevede posibilitatea înlocuirii judecătorului pentru „motive temeinice”, expresie ce trimite la cauze obiective sau subiective strict reglementate de lege. Acestea includ, dar nu se limitează la, cazurile de incompatibilitate, abținere sau recuzare (reglementate de art. 41-57 C.proc.civ.), precum și situații de imposibilitate fizică sau legală de exercitare a funcției (ex: boală, pensionare, transfer). Excepțiile sunt aplicate restrictiv pentru a menține echilibrul între continuitate și alte principii fundamentale ale justiției, cum ar fi imparțialitatea și independența judecătorului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.