(1)Nulitatea absolută poate fi

invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz,

de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu

prevede altfel.

(2)Nulitatea relativă poate fi

invocată numai de partea interesată şi numai dacă

neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

(3)

Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie

invocată:

a)pentru

neregularităţile săvârşite până la începerea

judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, la primul termen de judecată;

b)pentru

neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii,

la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă

partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor

şi înainte de a pune concluzii pe fond.

(4)Partea interesată poate

renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

(5)Toate cauzele de nulitate a

actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub

sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca.